Dragă jurnal,
Au trecut 3 zile. 3 zile de când nu am mai vorbit cu el. De când a plecat nu a mai intrat pe net, pur şi simplu nu a mai dat nici un semn de viată. Îmi este atât de dor de el şi nu voi putea rezista 2 săptămâni în care să nu vorbesc deloc cu el. Mi-ar fi de ajuns sa intre 2 minute pe facebook şi să îmi scrie ''Sunt bine!'' . Mi-ar fi de ajuns cât să zâmbesc toată ziua. Dar ştiu că asta nu se va intâmpla oricât de mult mi-as dori. ''
Închid paginile jurnalului, şi îl ascund sub pat. Mă ridic în picioare şi mă apropi de geam. Stropii de ploaie curgeau pe geamul meu, iar zgomotul produs de aceştia mă calmau. Îmi veneau în minte toate imaginile cu mine şi cu el. Nu puteam să nu mă mai gândesc la el. O lacrimă curgea pe obrazul meu dar cu toate astea reuşeam să schiţez un zâmbet căci erau amintiri frumoase în care încă mă regăseam.
Am încercat să nu mă mai gândesc la el, dar nu reuşeam. Încă îi simţeam parfumul îmbibat în hainele mele. Am deschis fereastra Youtube şi am băgat melodia lui Elena Gheorghe-De neînlocuit. Simţeam că fiecare vers era scris special pentru mine. Si da, chiar aveam nevoie de el si îmi doream să se întoarcă acasă cu bine.
M-am apropiat din nou de fereastra camerei şi îmi părea că cerul plânge o dată cu mine. M-am uitat în sus si pentru un moment am reusit sa fiu consolată. Mă consola gândul ca privim acelaşi cer şi că orice s-ar întâmpla eu nu voi renunţa la el niciodată chiar dacă voi lupta cu slăbănoaga aia 3 ani, eu nu îl voi lăsa să plece. Nu după ce m-am străduit 8 luni să îl fac să mă privească cu alţii ochii si sa nu mă mai considere surioara lui mai mica.
